Saturday, November 12, 2011

Povestea cu cadoul din gradina

In gradina vecinului e un gutui parasit. Toata gradina vecinului e parasita. Dar gutuiul se intinde cu jind la noi in curte.
In toamna asta a fost plin de gutui. Nu stiu unde s-au dus. Dar, odata la cateva zile, gasesc in curte cate una-doua gutui. Parfumate, numa bune de un compotel.
M-am atarnat, am tras, am lovit cu coada maturii... Nu-mi da. Imi face cadou, numai cand vrea el, cate o gutuie pe care nici nu stiu unde o tine ascunsa.

Thursday, November 10, 2011

Povestea cu musacaua impertinenta

De cand ma stiu mi-a placut musacaua. O facea mamaia rumena si aromata (mamaia avea o predilectie speciala, mostenita de mine intru totul, pentru cimbru) duminica, intr-o cratita mare pentru toata familia.
Cand am mers in Grecia, nu imi doream sa vad ruine antice, cat visam la musaca de la ea de acasa. M-au dezamagit crunt grecii. Musacaua pe care am intalnit-o acolo mi-a dat arsuri la stomac pe cateva zile. Baltea in ulei si ceapa prajita.

Zilele astea beneficiarul principal al musacalelor mele este Petru. Asa ca reinventez si eu.
O fac din carne de pui pentru ca el nu poate manca inca de porc (nu-i voie sub trei ani), plus ca e mult mai slaba (incomparabil mai slaba decat cea tocata de porc). La cea din imagine a intrat cam 350 de grame de carne de pui tocata (eu folosesc din pulpa, e mai putin seaca decat cea de piept), 1 ceapa mare (tocata marunt), 1 morcov (taiat rondele), vreo doi ardei capia (feliati si ei finut) copti si congelati (se poate si cu proaspeti) si o cana de rosii tocate pentru prima etapa.

Am sfarait un pic ceapa cu morcovul si cu doua-trei linguri de ulei de masline in cratita antiaderenta, am pus o ceasca de apa si cand s-au inmuiat un pic am adaugat carnea si ardeii si le-am lasat sa se fiarba inabusit sub capac. Am sarat dupa gustul familiei. (se poate si piper cand nu e pentru copii asa mici). Cand erau aproape gata (vreo 20-25 de minute) am pus si rosiile si o mana de patrunjel verde tocat. Le-am mai lasat cinci minute si le-am pus la racit. Am mai aromat/condimentat cu cimbru uscat, cateva frunze de rozmarin si un pic de coriandru pisat.

Separat am fiert vreo 5 cartofi roz in coaja. I-am racit si curatat. Taiati rondele, jumatate din ei i-am asezat in vasul termorezistent uns cu un cub de unt.

Odata racita umplutura de carne am facut o treaba impertinenta pentru musacaua si asa negreceasca de la radacini: am pus vreo trei felii de paine sa balteasca in lapte cald si le-am pus cu tot cu lapte peste carnea preparata. Am mai batut si vreo doua oua si le-am pus si pe ele. Maclavaisul asta l-am pus peste rondelele de cartofi. Deasupra, iar cartofi. Peste toate o cutie de 250 de grame de branza Fagaras cu o cutie de cottage cheese frecate bine impreuna. Cam 500 de grame de branza, dar cred ca ar fi mers si mai mult.
La cuptor cu totul vreo 15 minute la 200 de grade (treapta 6 pentru gaz).

Ei bine figura cu painea a facut o minune super cremoasa. Inovatie imprumutata de la perisoare, dar de mare efect!

Conversatie

Pup manuta mica. Spun:
- Ai un pupic pe manuta. Stai sa-l iau. Si pup.
Petru zambeste. Nu isi trage mana. Dar nu e nici pupacios. Seamana cu taica-sau.
Eu pup.
- Hii, mai ai unu! Stai sa-l iau. Si iar pup manuta mica, moale si calda care sta cuminte in palma mea.
Petru zambeste din nou. Spune (usor imperativ):
- Mai ai!

Tuesday, November 1, 2011

Al di Meola

L-am gasit pe Al di Meola intr-o calatorie. O noapte in care, pe drumuri fiind, am ascultat o emisiune de radio Romania Actualitati pe care probabil o mai asculta in surdina vreun paznic adormit sau vreo asistenta in garda de noapte. A fost muzica lui pentru cateva ore bune.
Nu-mi era un nume strain. Imi era doar o muzica nemaiauzita. Azi l-am auzit clar si l-am vazut de aproape. Concertul a fost la Teatrul National din Cluj. Uneori muzica asta e prea complicata pentru mine. Mi-era greu sa o inteleg. Alteori e atat de simpla si pura.

Imi e o frica teribila de zborul cu avionul. Atat de intensa e frica, incat in aer fiind, am senzatia ca nu ma pot misca pentru ca as putea strica echilibrul fragil al masinariei imense care, impotriva firii si tuturor instinctelor mele, se cocoata tocmai in inaltul cerului.
Asta seara, am trait cateva momente de emotie atat de pura si de intensa, incat aveam senzatia ca daca respir, sau inchid gura, stric un echilibru fragil din care iese muzica.

Wednesday, June 29, 2011

Rapsodie în verde pe Arany Janos


Proiectul, pornit în toamna trecută e despre ziduri și lumina acumulată în ele în timp și oameni.
Lucrarea de alături plusează frumos la atmosferă chiar dacă mă chinuie obsesia de grafică și câteva ezitări. Mi-e dragă ușa asta cu impresia ei de auteritate usor de biserică și cu invitația jucăușă de a trage cu ochiul pe casa scării.

Tuesday, June 14, 2011

Roșiile oltenești

Nu ți-e dor de-o roșie oltenească parfumată și dulce? De-aia care miroase a vară proaspăt culeasă din grădină. Cu puf mâncăricios și fin.
Atunci ascultă-mă pe mine: nu le cumpăra în iunie. Uită-te atent in jurul codiței, și dacă acolo sunt galbene, înseamnă că semințele vor fi verzi. Iar dacă semințele sunt verzi, atunci ea roșia a fost grăbită de grădinarul ei să se facă mare ca Făt-Frumos: într-o zi cât altele într-o lună.

Iar grădinarii năcăjiți de pe Valea Oltului nu au nici măcar cele mai bune metode de grăbire și riști să nu-ți mai dorești roșia parfumată nici măcar la anul.

Monday, June 13, 2011

Poza perfecta

Am fost întrebată pe șleau: de ce e asta poza perfectă? Zice cine o vede cu prezentarea inerentă din partea mea: Vrei să vezi poza perfectă?

E întrebare simplă. Și până acum nu a zis nimeni ca nu, deși reacțiile dincolo de zâmbetul obligatoriu, au fost în final diverse și mai leșinate decât o cerea introducerea.

Iată așadar și explicația, pe puncte, cu liniuță:
- am facut-o eu fiului meu. Deci e a mea la trei nivele.
- e solara că așa era ziua aia. Iar eu am ales filtrul perfect.
- el zâmbește șmecherește pentru că de fapt se ferea. Iar eu l-am prins.
- e cea mai delicioasă bască trasă pe-o ureche plecată la drumeție cu toiagul călătorului încercat.

Tuesday, March 15, 2011

Peo


Cred ca ramane Peo. Cu toate hibele numelui, il sustin in competitie pentru ca Pepe suna mai banal. Si raman la astea doua pentru ca e primul nume pe care fiul meu l-a primit direct si neprelucrat de la nasa lui (varianta mica, pe undeva pe la 1 an si ... sa fi fost vreo doua luni?).


Asadar raman la Peo. Dar ce sa mai punem? Prietenii? Atelierul? Ce da bine in engleza?
Varianta proiect a lui Peo (pe care astept cu emotie feedback de la prieteni) este aici: peo.sese.ro.
Acum incep sa se nasca povestile.

Sunday, February 13, 2011

De la inspiratie la existenta sau despre cum va veni Juval Lowy la Cluj

Sergiu a fost acum aproape un an la super Master Class pentru arhitectii software in Germania.
Autorul, Juval Lowy, este cel putin un guru pentru Sergiu.

De atunci, visul lui a fost sa faca cumva sa vina acest guru si in Romania.

Pasii au fost complicat de executat, dar in esenta simpli, iar inspiratia de a-l invita pe Juval in Cluj, a angrenat chiar mai multe:

1. S-a nascut o asociatie pentru software mai bun: RABS (www.rabs.ro)

2. S-a nascut un eveniment care se intampla anul asta in Septembrie la Cluj: The Architect's Master Class by Juval Lowy

Felicitari! si Bafta!

Saturday, February 12, 2011

Pe vremea tineretelor mele zbuciumate, clubul era o experienta simpla

... Azi piata de cluburi ma uimeste in mod pozitiv. E una dintre putinele in care se intampla lucruri orientate catre client si experienta de consum. (mai sunt si librariile, dar alta data :)

Clubul nu mai e un loc in care te duci sa te zbantui, sa bei pana... te opresti, sa te lipesti de vreun minunat si sa te duci acasa mirosind a fum ca un hornar. Desi faci toate lucrurile astea, experienta o definesti altfel: pretextul e concertul, spectacolul de teatru, deghizarea, tema.

Marketing ca la carte, teoretic, cel putin! Dar cum segmentezi? Cine sunt fidelii si ce cauta?
Mai vede cineva afisele?
Eu ma voi duce intr-un club pentru prima data dupa vreo 2-3 ani, saptamana viitoare. Pentru ca vine Baniciu si prea mult din tineretea mea e atarnata in repere de la Pasarea Colibri.

Voi cum alegeti clubul? Cat de frecvent? Vedeti afisele?

Monday, February 7, 2011

Proiectul Pepe/Peo

Una din noile energii tocmai ia forma intr-un mic proiect de e-commerce.
Cum se va chema, inca nu e final.

Ce face: raspunde unei piete pe care am descoperit-o eu ca mama. Mi-ar fi placut (si am depus eforturi de imaginatie despre cum sa fac sa pot) sa ii decorez camera lui Petru asa ca o experienta personala. Sa fie ale lui, sa fie imagini speciale, sa nu repete niste stereotipuri de marketing popularizare de Disney.

Ma gandeam sa le desenez eu. De unde energie si timp?
Asa ca am sfarsit prin a cumpara un pachet de la Ikea cu ceva, orice. Mi-as fi dorit sa fie mai special, chiar daca era doar un autocolant care va deveni decrepit in maxim doi ani.

Am prietene pictorite care pot face chestii bestiale (au si facut de altfel).

Avem imagini cu care poti sa decorezi o camera. Dar, mai mult de atat, oferim o experienta. Personaje ale unor povesti pe care chiar noi le-am inventat. Sunt proaspete. Si pe alocuri chiar inedite. Asa imi imaginam eu ca mi-ar fi placut sa fac cu Petru. Sa avem langa noi un personaj a carui poveste sa o stim, sa o spunem seara la culcare, sa-i spunem Noapte buna... (mici romantisme de mamica).
Deocamdata, ne distram identificand floricelele pe autocolantele de la ikea. That will not always be the case :).

Va mai povestesc

Saturday, January 29, 2011

Idei si energii noi

La un an si trei luni de cand sunt "mama lui Petru", am de zis cateva lucruri si de facut cateva:

1. Deocamdata nu HR in IT ci formule de regasire. Decizia de a deveni mama casnica cu cateva preocupari aditionale.

2. Preocuparile aditionale (doar o parte din ele) raman sa faca conversatie pe acest blog. O alta bucata de preocupari aditionale, mai eterice, vor ocupa spatiul: oanadamian.wordpress.com (mai clar e vorba de scrieri si pictura, extrem de personale)

3. Aria mai-sus-mentionatelor preocupari vizeaza subiecte din internet, new media si un mic e-commerce care imi sta pe suflet (ca nu din creier a venit) de multe luni si pe care sper sa-l lansez in februarie. Nu zic data ca sa nu-l sperii :).

4. Ce am invatat in anul asta: mi-am facut prieteni, am descoperit Facebook-ul, am invatat cum e sa faci numai ce iti place (ca si cum ai avea un milion de dolari), am gasit muzica

Friday, December 18, 2009

Salopeta portocalie. Exercitiu social

[Update] In dupa-amiaza de Ajun deja se stransesera 2065 de lei. Target atins si depasit. Le multumim tuturor celor care au devenit parte din povestea asta si le dorim un Craciun implinit sufleteste.

O surpriza frumoasa a fost ca am invatat ca oamenii la care a ajuns ideea noastra s-au implicat cu mai mult decat donatii. Ne-au povestit experiente personale, ne-au dat teme de gandire si, pe un plan mai pragmatic, au adus feedback valoros despre obiectul proiectului: cat de fiabila e masina de spalat aleasa de noi, ce alternative avem...
De la ei am prins curaj sa facem un pas mai departe: crestem suma pe care ne propunem sa o atingem la 2600 de lei, asa incat sa putem lua o masina de calitate mai buna (Bosch). Am gasit-o aici: http://www.mediagalaxy.ro/catalog/index.jsp?catalogId=5&categoryId=150&itemId=15326.

Sergiu da mai multe detalii despre donatori si masina de spalat: http://www.sese.ro/

-------Articolul original e mai jos------------------------


Am nascut prematur la finalul lunii a saptea de sarcina. Petru a ramas in maternitate pentru recuperare ponderala aproape 5 saptamani de la nastere: ne-am externat cand a implinit o luna. Bebelusii obisnuiti merg acasa dupa 3-5 zile de la nastere. Mamele lor ii primesc langa ele din prima zi.
Cu noi, la fel cu toti prematurii si inca vreo cateva categorii de micuti cu probleme, lucurile au stat altfel. Eu si Petru ne-am intalnit la neonatologie timp de o luna in rastimpuri limitate si acolo am invatat din nou despre bucurie.
Primul semn de normalitate pe care l-am primit de la una dintre asistente a fost: "de maine il imbracam!". (am aflat mai tarziu ca era chiar un reper medical in evolutia lui) Era inca la terapie intensiva si a primit un body.
Mai tarziu, dupa ce a fost mutat intr-un salon normal de tratament, am aflat si care e tinuta standard: camasa de panza si scutec de panza, ambalat in formula "sarmaluta".
La un moment dat am primit un zambet si o veste: "Vi l-am facut portocala!". Petru primise de imbracat o salopeta portocalie. Era asa de frumos! Era o pata de culoare vie si expresiva, iar mie mi se parea ca dintr-o data e mai bine si mai aproape sa mearga acasa.
Salopeta portocalie a fost de altfel sortita tuturor dezastrelor pe care le produce un bebelus cu toate functiile in regula: regurgitat, varsat, pipizat... dura maxim trei ore.
O vedeam totusi pe calorifer, spalata, si stiam/speram ca o va mai primi.
Salopeta portocalie a ramas un reper pentru mine. Si o data cu ea am invatat ca pretul ei este ca cineva, una dintre asistente sa o spele cu mana, de cate ori e nevoie, intr-un salon in care 15 bebelusi sunt tratati, hraniti, schimbati, cantariti de aceeasi asistenta.

Am hotarat sa facem un exercitiu social in care sa implicam oamenii care ne cunosc. Vrem sa strangem 2000 de lei cu care sa cumparam pentru sectia de Neonatologie a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta o masina de spalat cu uscator. Pentru salopetele portocalii sau de alta culoare cu care bebelusii veterani sa isi bucure mamele si pentru toate celelalte uniforme, scutece si asa mai departe, care acum sunt luate acasa sau spalate la chiuveta din salon.

Banii ii strangem fie in contul acesta: RO19INGB0000999900133556, deschis la ING Bank, pe numele Oana Damian, fie in persoana... (ne descurcam noi cumva sa ne intalnim)
Stim ca avem in jur oameni care cred in aceleasi lucruri ca si noi. Exercitiul social pe care il propunem e sa aflam in cat timp se vor mobiliza ei.
Povestea lui Sergiu este aici: http://www.sese.ro/archives/61

[Update] La o ora si jumatate de la publicare, s-au strans deja 350 de lei.
[Update] 21.12.2009 Suma acumulata pana acum e 665 de lei. Acum ne gandim ce frumos ar fi sa se stranga pana la Craciun.
[Update] 22.12.2009 Azi la 12:00 erau deja 865. Prindem curaj :)
[Update] 23.12.2009 Am trecut de jumatate! Azi la 8.30 aveam deja stransi 1145 de lei.
[Update] 23.12.2009 La final de zi bancara s-au strans 1445 de lei. Multumiri inimosilor!

Tuesday, December 1, 2009

Bun venit acasa, Petru


De vineri suntem impreuna. Petru a venit in sfarsit acasa.
Petru este fiul meu.

O vreme, toate celelalte proiecte despre care spuneam lucruri vor lua o pauza. Acum suntem doar parintii lui Petru.

Saturday, August 1, 2009

Filme: Relative values


Foarte British, de week-end sau de concediu :).

Tot filmul m-am simtit ca intr-un roman de P.G. Woodhouse. Cu acelasi tip de umor, cu tipologii umane haioase si neromantioase.

Iar prezenta lui Julie Andrews in rol de lady, aduce super autenticitate. As zice ca e haios de vazut si pe Colin Firth in rol de "nepot asistent" usor ridicol, intr-un rol in care mi-a fost greu sa-mi dau seama de limita dintre ridicolul personajului si sarcasmul acestuia.

L-as mai vedea.

Filme: The Prestige


M-am uitat aseara si m-am hotarat ca a fost buna alegerea.


E un film destept. Din ala care pare ca ti-a dat finalul de la inceput si acuma te lasa sa vezi cum s-a ajuns acolo.
Cu doi eroi intr-o rivalitate perpetua pentru a demonstra cel mai bun numar de magie, si intr-o competitie perpetua pentru cea mai buna razbunare.
Tot filmul se deruleaza ca o cursa, de la o intriga simpla, un bulgare de zapada al razbunarilor reciproce care culmineaza la crima.

Ce nu mi-a placut e cantitatea de aversiune exprimata intre cei doi. As fi apreciat adversitatea mai subtila.

Ce mi-a placut foarte mult e ca filmul are un fir rosu pe care il vezi abia la final. Adica nu numai ca e cu spil destept... dar te trimite inapoi sa pricepi o filosofie a personajului pe care o primesti gratuit la inceput si nu stii ca ai avut-o.

E destept. Si se joaca bine.


P.S. Pentru ca am invatat de la Cosmin, de acum voi incerca sa fac posturi despre filme cu afis si trailer... :)

Thursday, July 30, 2009

Despre etica mea profesionala

Ieri m-am enervat foarte tare. Am vrut sa particip la o discutie pe un grup LinkedIn. Eu aderasem la grup ca parea sa fie un grup de specialisti in recrutare, si ma gandeam ce bine o sa fie sa ne lamurim unii altora tot felu' de dileme. Ma rog, fara idealisme, grupul are membri din toate categoriile profesionale, cu scopul declarat de a le oferi oportunitati de cariera in Romania.

Mie mi se pare frumos sa te gandesti asa, dar pe de alta parte mi se pare ca nu mai e deloc un grup profesional. E un grup in care multi sunt, multi isi dau cu parerea.

Asa s-a intamplat si ieri cand un domn broker ne-a dat cateva lectii pretioase despre recrutare cu urmatoarele puncte forte: in strainatate se publica in anunt salariile (si nu se intreaba candidatul la interviu ca sa il fraieresti ca a cerut prea putin), specialistii din HR nu prea au etica profesionala, un recruiter (de exemplu din IT) nu prea poate recruta daca nu e de specialitate (IT!).

Acestea si alte cateva atacuri directe la subsemnata m-au enervat si am iesit din discutie.
Si ca sa blow some steam (cum zice filmu' american educativ) m-am hotarat sa scriu la mine acasa despre acestea si despre etica mea profesionala.

1. O iau de la aia cu recruiteru care nu poate functiona in IT fara experienta in IT. Daca te gandesti ca tot profanu' ca eu (cu studii nici pe departe IT) m-as apuca sa intervievez un candidat si sa imi dau cu parerea ca e potrivit sau nu cu un post, atunci sigur, mea culpa. Da' prea des se confunda recruiteru' cu intervievatorul. Si asta pentru ca intr-o piata plina de posturi de vanzari, marketing sau customer... something... s-a instituit traditia sa ne bazam pe nasul recruiterului ca sa aflam daca omul e potrivit sau nu. Nu ai cui sa reprosezi asta. Nu se intampla numai la noi, si nu pot fi toti recruiterii psihologi sa "ii citeasca omului gandurile" si sa ne zica cu certitudine ca poate si ca vrea, deci e bun.
Dar asta depinde tare mult de specificul industriei. Si in plus, io nu cred ca se intampla in vreo firma sa i se puna omului contractul in brate dupa un interviu cu un recruiter.
Sa revenim la definitii. Recrutare e ce faci ca sa gasesti si atragi candidatii potriviti cu o pozitie. Recruiteru' e un om de marketing si vanzari. Cu dubla expunere. Vinde pe angajator candidatului si pe candidat angajatorului (intr-o formula grosiera). Acuma, treaba cu intervievatu' vine de la sine. Ca om de vanzari nu te apuci sa vinzi rochie de mireasa domnului fost colonel, actual in retragere, pe motiv ca l-ar aranja culoarea. Asa ca tre' sa iti cunosti un pic clientul si sa vezi daca bate cu produsu'. Ca sa faci asta, trebuie sa cunosti industria, sa stii ce vorbesti si sa pricepi ce vorbeste celalalt.

Eu sunt multumita ca in opt ani cat am lucrat in industria de IT am invatat suficient de multe ca sa pot sa port o discutie informata cu oricine din domeniul asta. NU am facut niciodata interviuri de selectie cu oameni cu o specializare atat de diferita de a mea. Nu e jobul meu sa verific competentele profesionale ale unui programator.

2. Acuma cum e cu salariul. (pe aia cu etica oamenilor din HR n-o s-o ating ca nu vad ce as putea sa zic... ca am printzipuri...?)
Asa e, in strainatate se publica salariile. Si se poate face asta pentru ca e o piata matura. Piata matura inseamna ca diferentele de nivel salarial pe aceeasi pozitie intre companii diferite sunt mici, iar o companie isi poate asuma confortabil sa zicem mediana valorilor pentru specialistii ei, pentru ca nu se vor buluci toti la compania din quartila 4. (pe sleau, o poti sa platesti confortabil mai bine ca jumatate din piata si sa nu te temi ca pleaca toti la ala care da cel mai mult si mai mult). Asta e posibil pentru ca la diferente mici, devin relevante aspecte cum ar fi cultura organizationala, beneficiile de fidelizare... etc.
La noi, diferentele sunt inca foarte mari. Nu e o situatie normala si pana se echilibreaza nici nu cred ca se vor publica in mod deschis salariile prin anunturi. (motivele sunt foarte multe, de la maturitatea managementului, pana la cea a resurselor)

De ce intrebi candidatul?
1. Pentru ca vrei sa stii daca asteptarile lui sunt in apropierea scalei tale pentru nivelul la care l-ai evaluat.
2. Pentru ca te ajuta ca strangi informatia asta ca sa vezi incotro fluctueaza piata, si sa te poti adapta la nevoie.
3. Nu ca sa il verifici cat de bine e documentat. Niciodata cand am primit un profil de cautat din partea managerului operational nu am vazut sa contina pe langa competente dobandite in proiecte si nivelul de documentare privind situatia pietei.

Atata. Felicitari celor care au ajuns pana aici.

Wednesday, July 29, 2009

Ghandi

Din 1982.
Merita vazut pentru ca:
vorbeste uman despre omul care a fost Ghandi si despre valori profund umane
e bine documentat istoric
are substanta cata pentru vreo cateva filme
n-are efecte speciale si n-are nevoie
e genul de film de la care te ridici mai bun cu ceva.

Tuesday, July 28, 2009

Reclama buna = Viral?

Manafu publica o intrebare foarte pertinenta pentru noile trenduri in comunicare.

Pornind de la un super hit viral Evian (nu e primul), el se intreaba ce se intampla cu reclamele care nu ajung virale. Nu sunt ele bune?

Un comentariu raspunde: viralul se poate raspandi cu viteza, dar poate sa nu genereze nimic altceva decat placerea unui spot funny. O reclama buna e cea care vinde, indiferent cat de virala e sau nu.

Eu as zice asa: depinde ce vrei sa obtii si cu cine vorbesti. Spoturile la Unirea poate ca au devenit virale. Habar n-am. Nu stiu cat de tare s-a raspandit, da' cert e ca e pe youtube. Acuma ce ma indoiesc e ca cei care s-au distrat cu clipul pe net sunt consumatorii Unirea. As paria mai degraba ca cei care intr-adevar consuma Unirea si care au devenit consumatori in urma reclamei, nu au facut asta pentru ca devenise virala.
Nu mai vorbesc de minunea cu salam sasesc.

La Evian... pe de alta parte... n-am uitat nici clipul cu bebelusii in apa. Si stiu sigur ca asociam foarte bine marca cu imaginea.
In plus intentiile de comunicare pot fi extrem de variate: de la a genera cresterea vanzarilor (in mod numarabil clar) pana la a populariza un brand.
E demonstrat ca prezenta in campul nostru de perceptie, fie si periferic, a unui stimul, nu ramane neprocesata. Cu atat mai mult cu cat stimulul se impune pozitiv.
Posibil ca maine nu voi cumpara Evian. Dar raman cu numele in cap si cu o imagine pozitiva despre marca.

Ce as mai zice in plus e ca de fapt multe din reclamele bune devin "virale", daca ne gandim si ca perpetuarea unor replici printre bunicile din parc e tot o forma de viral. Dar nu toate reclamele care isi ating scopul devin virale.