Nebunia

Aseară am plecat să mă întâlnesc cu o prietenă. Era deja întuneric. Pe drumul luminat de becurile galbene, același pe care plec cu Petru când ne coborâm în oraș numai ca să avem de unde veni cu autobuzul, la colț de stradă, gardul e distrus. Pe trotuar, sunt candele roșii care acum s-au stins. Au vegheat și plâns femeia care a murit acolo. Călcată de mașină pe trotuar pe strada liniștită.

Șoferul a intrat în ea cu 80 de km la oră. Femeia avea un pic peste 50 de ani și era bonă. Șoferul avea 19 ani.

Doi bărbați opriți în fața lumânărilor stinse discută despre accident. Mă opresc și eu. Nu știu ce să fac acolo, dar nu pot să trec fără să mă opresc. Îmi vine să fug acasă, să îmi iau copilul în brațe și să nu mai plec de langă el. Să nu mai ieșim din casă. Să-l protejez până... când?

Până când trece nebunia asta.