Rapsodie în verde pe Arany Janos

Proiectul, pornit în toamna trecută e despre ziduri și lumina acumulată în ele în timp și oameni.

Lucrarea de alături plusează frumos la atmosferă chiar dacă mă chinuie obsesia de grafică și câteva ezitări. Mi-e dragă ușa asta cu impresia ei de auteritate usor de biserică și cu invitația jucăușă de a trage cu ochiul pe casa scării.

Roșiile oltenești

Nu ți-e dor de-o roșie oltenească parfumată și dulce? De-aia care miroase a vară proaspăt culeasă din grădină. Cu puf mâncăricios și fin.

Atunci ascultă-mă pe mine: nu le cumpăra în iunie. Uită-te atent in jurul codiței, și dacă acolo sunt galbene, înseamnă că semințele vor fi verzi. Iar dacă semințele sunt verzi, atunci ea roșia a fost grăbită de grădinarul ei să se facă mare ca Făt-Frumos: într-o zi cât altele într-o lună.

Iar grădinarii năcăjiți de pe Valea Oltului nu au nici măcar cele mai bune metode de grăbire și riști să nu-ți mai dorești roșia parfumată nici măcar la anul.

Poza perfecta

Am fost întrebată pe șleau: de ce e asta poza perfectă? Zice cine o vede cu prezentarea inerentă din partea mea: Vrei să vezi poza perfectă?

E întrebare simplă. Și până acum nu a zis nimeni ca nu, deși reacțiile dincolo de zâmbetul obligatoriu, au fost în final diverse și mai leșinate decât o cerea introducerea.

Iată așadar și explicația, pe puncte, cu liniuță:

- am facut-o eu fiului meu. Deci e a mea la trei nivele.

- e solara că așa era ziua aia. Iar eu am ales filtrul perfect.

- el zâmbește șmecherește pentru că de fapt se ferea. Iar eu l-am prins.

- e cea mai delicioasă bască trasă pe-o ureche plecată la drumeție cu toiagul călătorului încercat.